Am trecut prin atatea in anul trecut, pe plan sentimental, incat am inceput sa ma maturizez mult mai repede decat ar fi fost normal. Nu e de vina nimeni, ci doar eu, care am reusit sa-mi dau singura cu fundul de pamant prin naivitate si o portie mare de incredere acordata unor persoane nepotrivite. Insa nu spun asta pentru a ma plange, nu! Ma bucur enorm de tot ce s-a intamplat, de la inceput pana la sfarsit, pentru ca, undeva mai profound de orice poate fi interpretat, a fost ceva frumos. Spun frumos pentru a nu ma implica in cuvinte pompoase.
Am ramas cu cateva melodii, poze si locuri la vederea carora in mine se aprinde ceva ce vrea sa spuna: mai incearca o data. E doar partea ce nu a fost multumita indeajuns, poate partea egoista, sau poate partea care nu intelege ca tot ce exista are o limita. O limita care, daca nu este descoperita, transforma totul intr-o tragedie.
Imi place sa ma cred optimista si stiu eu de ce spun asta. Momentele acelea dese in care aveam deprimari sau non-chef, au inceput sa dispara, treptat, fiind inlocuite cu prieteni si experiente noi. Pentru ca, o data cu fetita asta din mine care a renuntat la codite, am inceput si eu sa inteleg ca lucrurile se mai termina, le mai iei de la inceput, sau incepi altele. Important e ce-ti ramane din fiecare, ce inveti din experiente si cum le interpretezi. Eu am luat-o ca pe ceva frumos, desi, probabil 50 % nu a fost frumos, incerc sa privesc partea plina a farfuriei. Nu incerc, o fac, pentru ca asa m-ai invatat.
O iau ca pe un lucru frumos, o experienta frumoasa, care a facut parte din viata mea pentru a ma ajuta sa ma maturizez, pentru a ma face sa inteleg inca o data ca lucrurile frumoase au un sfarsit. Si mai mult decat atat, pentru a ma face sa inteleg ce inseamna sa iubesti.
Ma uit inapoi ca la “Ceva” ce a facut parte candva, demult, din viata mea. O perioada in care totul exploda, o perioada care, totusi, a trecut. Insa a fost ceva ce stiu sigur ca nu va mai fi, cu nimeni, niciunde, nicicum.
Nu-mi voi numi prietenii, insa sunt aceia care imi cunosc povestea. Sunt aceia care m-au sustinut 8 luni de zile si aceia care m-au coborat din nori. Nu exagerez, insa fara voi, acum as fi visat catre aceeasi parte a tarii. (Doresc ca cei ce se afla in necunostinta de cauza sa nu intrebe, nu voi mai deschide acest subiect).
"Stii cum se spune, fii fericita ca s-a intamplat, nu trista ca s-a terminat"
"Uneori, cuvintele nu sunt necesare"..
Inchei cu asta, totul.
"TOTUL ARE O LIMITA, DUREREA NU."
